Amenajare bucatarie - 10 tendinte pentru 2016

Modele minimaliste, accente eclectice si dotarile cu electrocasnice ultramoderne sunt principalele tendinte pentru amenajarea bucatariei in 2016. 

Caracteristici si dotari pentru preparare, intretinere si curatare usoare. Acestea sunt principalele cerinte ale celor ce isi construiesc sau isi renoveaza bucataria cu ajutorul unui designer.
Iata cateva trenduri specifice acestui an:

1. Clasicul alb. Aspectul se poate modifica pe masura ce stilurile de design evolueaza, dar frumusetea unei bucatarii in alb si negru sau gri este nemuritoare. Contrastul clasic se preteaza atat unei bucatarii cu design contemporan, cat si uneia in stil rustic, clasic sau nordic.


2. Opteaza pentru noi functionalitati. Nu numai preferintele pentru culoarea mobilierului de bucatarie sunt in schimbare; producatorii de hardware pentru mobilier schimba si modul de operare a usilor cabinetelor de bucatarie. Sistemul hidraulic cu inchidere/deschidere usoara este actionat printr-o simpla apasare de buton, ceea ce il face ideal pentru bucatariile mici, in care spatiul este o problema.


3. Chiuvete de bucatarie in nuante fresh. La fel ca si in cazul dulapurilor, chiuvetele se indeparteaza de linia clasica, impunandu-se ca puncte de focus in bucataria moderna. O chiuveta intr-o culoare vie poate aduce un strop de culoare intr-o bucatarie neutra sau poate accentua nuanta de baza din fundal.


4. Adauga automatizare. Tot mai multe electrocasnice, aparate si gadget-uri ne fac viata mai usoara in bucatarie. Bateria sanitara cu senzor este una dintre acele idei inteligente care se dovedeste a fi de mare ajutor atunci cand avem copii sau cand avem mainile lipicioase, pline de aluat, de exemplu.


5. Nemuritorul stil rustic. Chiuvetele de bucatarie stil Farmhouse (cu spoiler frontal) sunt ideale pentru bucatariile de dimensiuni mijlocii sau mari, fiind perechea ideala pentru un blat de bucatarie din granit sau cuart. Din punct de vedere practic, sunt destul de adanci pentru a putea tine vase mari, iar designul lor simplu, plat, le face foarte usor de intretinut si curatat.


6. Declinul mesei traditionale de bucatarie. Tendinta de a inlocui masa de bucatarie este tot mai vizibila in ultimii ani. Alternativele agreate sunt insulele sau un blat aditional pentru luat masa, dar si mesele inalte, rotunde, de tip pub, asa-zisele mese de intalnire.



7. Open shelving sau rafturile deschise, fara usi. Aceasta optiune vine cu avantajul de a avea totul la indemana, in fata ochilor, fara a mai fi nevoie sa cauti prin serare si dulapuri un condiment marunt, de exemplu. Totusi, daca nu ai timp sa stergi praful si sa mentii ordinea pe rafturi, atunci aceasta nu este o solutie viabila.



8. Granitul, inca la putere. Blaturile din granit continua sa fie foarte apreciate si in 2016; in acest an, in special blaturile din granit alb, fiind perfecte pentru a completa mobilierul de bucatarie alb, gri sau negru.



9. Cele mai apreciate chiuvete de bucatarie. In 2015, s-a raportat cea mai rapida crestere a vanzarilor de chiuvete din granit si piatra naturala. Fiind disponibile intr-o mare varietate de forme si culori, cu siguranta se vor pastra in topul preferintelor si in 2016.





10. Parchet din lemn masiv in loc de gresie. Podelele din parchet sunt tot mai apreciate si, prin urmare, tot mai prezente in bucatariile moderne. Parchetul din lemn masiv va ramane mereu la moda, fiind autentic, rezistemt, elegant si calduros. Iar optiunile de design sunt multiple.





Amestecul eclectic de rustic si contemporan, acesta este conceptul de "modern" in 2016. Cu focus pe experienta utilizatorului, de la intretinere la design.
Tendinte generale de amenajare a locuintei pentru anul 2016, culorile anului si sfaturi de la experti gasiti aici.

CONVERSATION

0 comments:

Post a Comment